Vorbe goale

Ne-am mutata la sat (adica de 4 km de oras...) "Insula" mea preferata, o lume cu totul alta. Aici ma simt aruncat in trecut. E atata spatiu, atata liniste, atat de putine contacte cu lumea, incat prezenul se estompeaza si trecutul devine de zece ori mai actual.Brusc, astazi a venit vara, o vara cu atatea de daruit... Senina, superba, maiestuoasa, caut adjective mai rar intrebuintate, dar mi se par minimale. Privirea cuprinde kilometri buni, o priveliste pura, nobila, luminoasa, imensa. Cerul nu are nici o pata, iar vantul sufla cu o delicatete aproape insesizabila.
Seara, cand acele ultime raze de lumina s-au abatut asupra lumii care ma inconjoara, totul mi s-a parut de o frumsete perfecta.
Aveam o dorinta nebuna de a asculta Bach, de a citi ceva care sa reuseasca sa se ridice la standardele inalte a naturii care ma cuprindea. M-am amintit de Maiorul Barabara, cand Shaw demonstreaza ca oamenii trebuie mai intai salvati din punct de vedere financiar inainte de a incerca sa le salvam sufletele. Dar uita un lucru esential: au creat statul bunastarii sociale, dar au uitat-o pe Barbara insasi. Afluenta, afluenta pretutindeni, dar nici un suflt pe orizont... Asa un orizont, si nici un suflet...

Toate astea sunt doar vorbe, niste ideei lipsite de continuitate, mult deplasata de punctul de plecare al acestei postari, dar si mai indepartate de motivul pentru care am creat acest blog.
Initial am vrut sa scriu despre manichiura, ingrijirea unghiilor, dar pe zi ce trecea, acest blog mi-a devenit un adevarat sertar pentru ideile, framantarile mele. Iata, cum ies din acest cadran prefabricat de mine insami, incep sa scriu despre lucruri mai serioase. Dar totusi, uneori ma inspaimanta gandul, ca atunci cand hotaresti sa iei viata in serios, ea devine o lupta. Dar tot nu-mi vine sa vorbesc de manichiura... :)