Fat frumos exista?

Am fost sa vad o piesa de teatru superba, comica despre relatiile interumane, cu accent deosebit pe relatiile in sanul familiei. Fiind prezentat intr-un stil modern, real cu o latura comica, totusi, m-a lasat si cu un gust amar dupa ce a trecut farmecul situatilor hazlii.

Intortochiate sunt caile Domnului! Ma intreb cu o continua uimire, unde trebuie sa ajungem in scurta viata care ne este incredintata? Cu ceva timp in urma, daca eram intrebata unde sau cum ma vad eu peste 10 ani, as fi raspuns foarte naiv ! As fi rostit cu siguranta ca am sa am o familie perfecta, o situatie materiala buna si o cariera multumitoare :). Poate ca si in prezent, undeva in sufletul meu mai continuu sa sper la “visele” inocente ale copilariei…

Dar ce dureros este sa afli cat de cruda este viata :( Vezi, de la distanta, mii de cupluri, mii de familii, ti se par ok! Dar nu indrazni sa te uiti mai atent la ele, pentru ca vei fi dezamagit! Te va obseda celebra zicala din popor venita: Nu exista cuplu perfect, totul se bazeaza pe compromisuri! Dar te incapatanezi sa crezi ca nu este adevarat, si ca visele pe care ai indraznit sa ti le cladesti in copilarie, pe baza filmelor de dragoste – sunt ADEVARATE, doar ca unii nu stiu sa aiba parte de ele! Nu au cum sa nu fie adevarate, filmele sunt inspirate din realitate, sunt facute de oameni, care nu au cum sa cunoasca fericirea “perfecta” decat daca au trait-o! Deci exista! Este adevarat si tu te vei numara cu siguranta printre putinii norocosi! Si continui sa te minti, amagesti as spune….

Si trec anii, trec lacrimi ce iti umezesc ochii de la o relatie, apoi de la alta! Te lovesti de probleme care in filme nu apareau! Te doare, continui sa speri, sa cauti un fat frumos care te va face regina lui, si veti trai fericiti pana la adanci batraneti ! Intr-o zi te trezesti in mijlocul unei relatii pe care inca de la inceput ai crezut-o “THE ONE”. Nu iti mai trebuie nimic, ba chiar incepi sa te detasezi de ceilalti devenind “prizoniera” relatiei, dar tie asa iti place ! Inceputul este glorios, ca toate inceputurile de altfel (dar tu uiti asta!) Esti fericita, tu ai reusit sa obtii “perfectul”. Pana intr-o zi cand primesti lovitura de gratie – BANG! Nu iti vine sa crezi, nu ai putere sa tipi, nu ai putere sa plangi, esti amortita de durere ! Tot ce iti doresti este un “iarta-ma” si “promit ca nu se va mai intampla”, si esti ca si noua, crezand, precum un caine fidel, fiecare cuvant “cliseu” pe care ti l-a spus . Mergi mai departe, ba chiar simti ca relatia a devenit mai puternica ! Si iar BANG ! Esti uluita, dar in numele dragostei ierti ! Dar iar BANG! si iar ierti, si iar BANG! BANG ! si ierti, dar…..dar simti cum ceva s-a schimbat in tine, cum ceva s-a rupt ! Tu ierti iar, dar sufletul il simti greoi pentru a mai face asta . Nu mai plangi de durere, plangi pentru ca esti nervoasa. Stii ce va urma si nu iti place. Sti ca nu mai este loc de mai mult. Inca il iubesti, dar iubirea este acum undeva “infundata”. Incepi sa ii observi defectele fizice, nu te deranjeaza, dar le vezi ! Incepe sa te enerveze obiceiurile lui, care niciodata nu ti-au fost familiare dar le-ai acceptat pentru ca erau ale lui si il iubeai ! Privesti lumea de sus, nicaieri nu vezi pe nimeni care sa te salveze, dar TOT speri, petru ca speranta moare ultima! Incepi sa iti doresti sa fii inconjurata mai mult timp de prieteni, fara el in prezenta, ba chiar te simti bine, incepi sa uiti sa il anunti cand pleci, nu puteai sa nu stii din doua in doua ore ce face, cand amandoi erati la birou – acum trece ziua si nici nu iti dai seama cand ! Incepi sa observi in jur, ba chiar sa analizezi ! Te sperie schimbarea ! Este impotriva vointei tale si nu tu ai creat-o ! Tu ai vrea sa fie iar bine dar el te impinge catre nou ! Gandesti altfel, mai detasat, sti acum ca asa este – nu exista relatie perfecta – este un pas!, ai recunoscut “realitatea”, acum te muncesti sa o accepti ! Si nu stii incotro sa o apuci ! Nu iti sta in fire sa astepti sa treaca lucrurile de la sine, dar nici alta solutie nu vezi ! Undeva inca il iubesti, undeva inca il doresti, mai speri – dar nu mai poti sa fii aceeasi, pari distanta si indiferenta, desi rau nu i-ai face ! Dar te doare sa stii ca totul sta doar in mainile lui … si te intrebi daca oare mai ai forta sa astepti si curaj sa continui ? Poate ca DA, in numele dragostei faci sacrificii !? Dar ce este DRAGOSTEA ?? Este un sentiment ce leaga doua persoane ? Atunci, daca este asa, de ce s-ar rani intre ele? Atunci ce este ? Un sentiment purtat de fiecare persoana in parte, pentru o anumita persoana, la un anumit moment dat ? Pai daca asta este DRAGOSTEA, un sentiment ce risti sa nu il impartasesti cui trebuie, oare merita sa faci sacrificii in numele ei ?

Subiectul meu inepuizabil

Nu ma satur sa scriu despre acelasi subiect: examenul crucial. Incerc sa stau calm... desi numar zilele cu disperare, si simt cum se instaleaza haosul in adancul meu.
Incerc sa-mi explic, cate am realizat deja, o sa fiu in stare sa o fac si pe asta... - Stiu, suna atat de biblic, atat de insufletitor, incat ar putea darama in orice clipa bariera dintre idealism si pragmatism, acest conflict psihologic care poate influenta sau mai rau, poate determina un anumit comportament. Stau sa ma pun la punct: pana la urma urmei ma ocup de ceea ce am dorit de atata timp. Sunt apropare de final, la cativa pasi de ultima incercare.
Cei care reusesc pana la urma, fac parte din oastea putinelor. Iar cei putini au fost aproape tot timpul vulnerabili. Am mentionat "apropape", pentru a scoate in evidenta faptul, ca de data asta reprezentantii acelor putini care reusesc nu sunt vulnerabili sau slabi cu siguranta!
Acei "alesi" sunt destul de puternici ca sa nu mearga pe urmele mocirloase, de pe drumul deja croit, ci pentru ca incerca sa insemne drumul cu urme noi, proaspete, pe care se poate pasi cu nadejde.Mai tot timpul se vorbeste de o justitie in care se zice ca poti intra doar cu pile si prin cunostinte... Cred cu tarie, ca vremurile acelea s-au dus... De data asta trebuie sa dam dovada de cunostinte temeinice, de acele calitati care ne fac cu adevarat potivit pentru o meserie atat de deosebita si plina de responsabilitate. Stau sa gasesc atuurile pe care consider ca sunt apreciate, stau sa ma gandesc la motivatia mea in ceea ce priveste alegerea acestei cai (de viata). De ce nu-mi vine sa ma opresc la nivelul pana la care am ajuns? ... , de ce vreau din ce in ce mai mult?... , ma voi opri vreodata?

Nu ma las descumpanit! Nu o sa las sa-mi dispara speranta, naivitatea, bunatatea!
Sunt constienta ca fac parte din tabara oamenilor care isi doresc imbunatatirea lucrurilor, cresterea profesionalismului si a integritatii. Oamenii, care nu se las invinsi de zvonistica si rele practici. Care sa reziste cu demnitate la presiuni, imixtiuni, santaje. Care sa se impuna prin forta argumentelor bazate pe logica si constiinta curata, pe cunostinte intemeiate, si nu a ironiilor sau observatiilor personale.
(P.S. Nail art inspirat de Raquel)

Vorbe goale

Ne-am mutata la sat (adica de 4 km de oras...) "Insula" mea preferata, o lume cu totul alta. Aici ma simt aruncat in trecut. E atata spatiu, atata liniste, atat de putine contacte cu lumea, incat prezenul se estompeaza si trecutul devine de zece ori mai actual.Brusc, astazi a venit vara, o vara cu atatea de daruit... Senina, superba, maiestuoasa, caut adjective mai rar intrebuintate, dar mi se par minimale. Privirea cuprinde kilometri buni, o priveliste pura, nobila, luminoasa, imensa. Cerul nu are nici o pata, iar vantul sufla cu o delicatete aproape insesizabila.
Seara, cand acele ultime raze de lumina s-au abatut asupra lumii care ma inconjoara, totul mi s-a parut de o frumsete perfecta.
Aveam o dorinta nebuna de a asculta Bach, de a citi ceva care sa reuseasca sa se ridice la standardele inalte a naturii care ma cuprindea. M-am amintit de Maiorul Barabara, cand Shaw demonstreaza ca oamenii trebuie mai intai salvati din punct de vedere financiar inainte de a incerca sa le salvam sufletele. Dar uita un lucru esential: au creat statul bunastarii sociale, dar au uitat-o pe Barbara insasi. Afluenta, afluenta pretutindeni, dar nici un suflt pe orizont... Asa un orizont, si nici un suflet...

Toate astea sunt doar vorbe, niste ideei lipsite de continuitate, mult deplasata de punctul de plecare al acestei postari, dar si mai indepartate de motivul pentru care am creat acest blog.
Initial am vrut sa scriu despre manichiura, ingrijirea unghiilor, dar pe zi ce trecea, acest blog mi-a devenit un adevarat sertar pentru ideile, framantarile mele. Iata, cum ies din acest cadran prefabricat de mine insami, incep sa scriu despre lucruri mai serioase. Dar totusi, uneori ma inspaimanta gandul, ca atunci cand hotaresti sa iei viata in serios, ea devine o lupta. Dar tot nu-mi vine sa vorbesc de manichiura... :)